Martha High

Martha High & The Tighten Ups

Martha High & The Tighten Ups – "Opportunity". Ms. High originally recorded this song as a member of The Jewels in 1964 (Dimension D-1034).

Publicată de Martha High The Goddess of Soul pe Luni, 29 iulie 2019

„Regina muzicii soul”, Martha High realizează o adevărată călătorie de explorare a moștenirii muzicale, aducându-vă vremurile al naibii de bune de odinioară, împreună cu The Soul Cookers !!!

Martha High a cântat pe scenă cu James Brown timp de 30 de ani, fiind cea mai îndelungată colaborare de acest gen, iar în prezent, face turnee în întreaga lume ca solistă a trupei lui Maceo Parker, un alt vechi aliat al Godfather of Soul.

Meritele sale ca unul din cei mai de încredere colaboratori al lui Brown, fac din Martha High o contributoare incontestabilă la istoria muzicii soul. Ei au fost împreună la vestitul concert al lui James Brown de la Boston Garden din Aprilie 1968, în seara de după asasinarea lui Martin Luther King, când Brown a împiedicat prin simpla sa prezență pe scenă și prin mesajul pozitiv, escaladarea violențelor.

Martha a fost de asemenea alături de James Brown cu ocazia curajoasei călătorii în Vietnam, pentru a da spectacol în fața trupelor americane și la concertul Rumble In The Jungle din Zair, unde au avut 60,000 de spectatori, mai mulți decât la meciul George Foreman/Muhammad Ali, desfășurat sub același nume în Kinshasa.

O nouă confirmare a faptului că High rămâne o forță redutabilă în muzică este faptul că noul său album solo Singing For The Good Times (Blind Faith Records) apărut în primăvara anului 2016 a fost primit cu entuziasm de critici. De la Școala Tradițională până la noile direcții, Martha High și The Soul Cookers vă vor încânta cu moștenirea muzicală de la Jazz la Soul, Blues și Funk! 


După turneul de succes din 2017, Martha High și The SoulCookers au devenit o echipă de neratat !!!!


În Parcul Cetății Deva, la Deva Jazz Festival 2019, 31 August, ora 22:00. Intrarea liberă. Accesează programul complet de la Deva Jazz Festival 2019: 30, 31 August și 1 Septembrie.